16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSUA au blocat adoptarea unei declaraţii ONU privind violenţele de la protestele din Fâşia Gaza

SUA au blocat adoptarea unei declaraţii ONU privind violenţele de la protestele din Fâşia Gaza

Statele Unite au blocat adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate ONU în care se făcea un apel la calm şi se cerea demararea unei anchete privind incidentele violente din timpul protestelor din Fâşia Gaza, în urma cărora 16 protestatari au fost ucişi de forţele de securitate israeliene.

Kuwait, care reprezintă statele arabe în Consiliul de Securitate, a prezentat un proiect de declaraţie, în care se cerea o „investigaţie independentă şi transparentă” privind incidentele violente, informează site-ul postului France 24.

Zeci de mii de palestinieni au participat vineri la „Marşul întoarcerii”, organizat de mişcarea islamistă Hamas pentru încurajarea revenirii refugiaţilor palestinieni pe teritoriul israelian.

Cel puţin 16 palestinieni au fost împuscaţi mortal, iar alţi peste 1.400 de protestatari au fost răniţi, cei mai mulţi după ce forţele israeliene au folosit gaze lacrimogene şi muniţie de război pentru a dispersa mulţimea, au anunţat autorităţile palestinienex.

Pe de altă parte, conform autorităţilor israeliene, aproape toţi indivizii împuşcaţi mortal erau militanţi „terorişti” cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani.

În plus, declaraţia sublinia „dreptul de a protesta paşnic” şi exprima „regretul (Consiliului de Securitate ONU) pentru moartea palestinienilor nevinovaţi”.

Reprezentanţii Statelor Unite au indicat sâmbătă că Washingtonul nu susţine adoptarea declaraţiei, a declarat un diplomat de la ONU.

Proiectul de declaraţie sublinia necesitatea promovării păcii între Israel şi palestinieni pe baza soluţiei cu două state, unul israelian şi altul palestinian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS