5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDunărea s-a apropiat de cota de inundaţie la Giurgiu

Dunărea s-a apropiat de cota de inundaţie la Giurgiu

Cotele apelor Dunării au ajuns, sâmbătă, în dreptul Portului Giurgiu la 630 de centimetri, cu zece centimetri mai puţin faţă de cota de inundaţie de 640 de centimetri, având un debit de 12.350 de metri cubi pe secundă, transmite Agerpres.
”Fluviul Dunărea este în creştere în secţiunea Port Giurgiu, nivelul situându-se sâmbătă la 630 de centimetri, cu 60 de centimetri mai mult faţă de cota de atenţie de 570 de centimetri şi cu zece centimetri sub cota de inundaţie de 640 de centimetri, iar debitul este de 12.350 metri cubi pe secundă. În această situaţie, ca urmare a creşterii debitului fluviului Dunărea, în zona dig-mal au fost inundate 2.900 de hectare de pădure în zona inundabilă”, se arată într-un comunicat al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
INHGA a emis o avertizare hidrologică de cod portocaliu pentru perioada 22 – 31 martie pe Dunăre, sector aval Gruia – amonte Giurgiu, pentru creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie.

Nivelul Dunării a atins, sâmbătă, la Galaţi, cota de 555 centimetri, în creştere cu 11 centimetri faţă de vineri şi cu numai cinci centimetri sub cota de atenţie de 560 centimetri.
Dunărea a depăşit vineri, la Brăila, cu 10 cm cota de atenţie şi se îndreaptă către cota de inundaţie, situată la 610 cm, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor. Faleza din Sulina a fost inundată din cauza creșterii cotelor apelor Dunării.

Hidrologii au instituit Cod portocaliu pe Dunăre în intervalul 24 martie, ora 6,00 – 31 martie, ora 18,00, pe sectorul Hârşova – Brăila şi în Delta Dunării – judeţele Constanţa, Brăila şi Tulcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS