12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstanța Supremă dezbate sechestrul de pe bunurile și conturile Tel Drum

Instanța Supremă dezbate sechestrul de pe bunurile și conturile Tel Drum

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie discută, miercuri, contestaţia depusă de conducerea Tel Drum, prin care societatea teleormăneană cere ridicarea sechestrului pus pe bunuri şi conturi de procurorii anticorupție. Abonată în ultimii ani la diverse contracte publice, compania este pusă sub acuzare într-un dosar de fraudare a unor fonduri europene. La 17 ianuarie, DNA a anunţat că a pus sechestru asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589 lei, reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat.

Procurorii au extins urmărirea penală faţă de compania Tel Drum pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.
Liviu Dragnea este urmărit penal în acest dosar pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS