Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat, vineri, că în anul 2017 au fost retrase din circulaţie un număr de 694.000 de bancnote euro contrafăcute, în creştere cu 1,5% comparativ cu 2016, informează economica.net.
Valoarea bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulaţie în 2017 a fost de aproximativ 36 de milioane de euro, comparativ cu 40 de milioane de euro în 2016, an în care s-au înregistrat pierderi mai mari de pe urma bancnotelor de 500 de euro contrafăcute.
Anul trecut, bancnotele de 50 de euro au continuat să înregistreze cel mai mare număr de contrafaceri (52,5%), urmate de cele de 20 de euro (35,2%). Cele mai multe dintre bancnotele contrafăcute (97,8%) au fost identificate în ţări din zona euro. Circa 1,7% au provenit din state membre ale UE din afara zonei euro şi 0,5% din alte regiuni ale lumii.
BCE a precizat că aproximativ 363.000 de bancnote euro contrafăcute au fost retrase din circulaţie în semestrul al doilea al anului trecut, cifra care reprezintă o creştere de 9,7% faţă de 331.000 de bancnote euro contrafăcute retrase în prima jumătate a anului trecut şi o creştere de 2,8% faţă de 353.000 de bancnote euro contrafăcute retrase în semestrul al doilea din anul 2016.