Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a mărit fondurile alocate primăriilor în vederea cadastrării proprietăţilor şi a anunţat că va scoate la licitaţie lucrări de cadastru din 660 de comune, ce vor fi realizate din fonduri europene. 31 de comune doljene se află printre beneficiarele unor astfel de fonduri. Suma alocată fiecărei primării în 2018 a crescut de la 150.000 de lei la 155.000 lei, iar autorităţile locale vor putea semna contractele de finanţare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară de la sfârşitul lunii ianuarie. Anul trecut, ANCPI a semnat, prin oficiile teritoriale, contracte de finanţare cu peste 2.000 de primării din mediul rural.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.