21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSMURD a răspuns la aproape 800 de solicitări în ultima zi a anului

SMURD a răspuns la aproape 800 de solicitări în ultima zi a anului

Echipajele SMURD au răspuns la aproape 800 de solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă în ultima zi a anului 2017, fiind efectuate şase misiuni aero-medicale pentru salvarea a şapte persoane, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), informează Agerpres.

„Pompierii au intervenit la 955 solicitări, dintre care 82 pentru incendii şi 3 pentru descarcerare, iar echipajele SMURD au răspuns la 768 solicitări pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă. De asemenea, la nivel naţional, în ultima zi a anului, au fost efectuate 6 misiuni aero-medicale pentru salvarea a 7 persoane care au fost transportate la unităţi medicale specializate, în condiţii de siguranţă”, relevă sursa citată.

Pe 31 decembrie 2017, poliţiştii au confiscat articole pirotehnice în valoare de peste 47.634 de lei, fiind constatate 191 de infracţiuni pentru încălcarea regimului materiilor explozive.

Totodată, 14 persoane au ajuns la spital din cauza unor accidente provocate de folosirea imprudentă a materialelor pirotehnice.

În ceea ce priveşte situaţia la frontiere, în ultimele 24 de ore, au trecut prin punctele de trecere a frontierei aproape 74.000 de persoane şi 14.711 autovehicule.

„La această oră nu sunt restricţii de circulaţie sau drumuri închise. Misiunile, în special cele care au privit situaţiile de urgenţă, au fost coordonate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează în cadrul MAI”, se arată în comunicat.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au reţinut 200 de permise de conducere şi 46 de certificate de înmatriculare.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii rutieri au aplicat 1.957 de sancţiuni contravenţionale, din care 545 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 12 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 1.400 pentru alte nereguli.

La nivel naţional, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsurile de ordine publică la peste 150 de evenimente organizate cu prilejul Revelionului, la care au participat peste 300.000 de persoane. În acest context, nu au fost raportate incidente majore de natură a afecta grav ordinea publică, se arată în comunicat.

AGERPRES

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS