-0.6 C
Craiova
sâmbătă, 18 ianuarie, 2020
Acasă Actualitate 3565 de locuri disponibile pentru viitori medici rezidenţi. Printre cele şase centre...

3565 de locuri disponibile pentru viitori medici rezidenţi. Printre cele şase centre de concurs este şi Craiova

-

La fel ca în anii trecuți, concursul de rezidenţiat se va desfășura, decentralizat, în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
În sesiunea din 2017, absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3565 locuri și posturi pentru medicină, 258 locuri pentru medicină dentară şi 136 locuri și posturi pentru farmacie.

Anul acesta, numărul locurilor și posturilor de la domeniul medicină a fost suplimentat cu 95. Numărul locurilor si posturilor a fost stabilit în funcție de cifra de școlarizare, capacitatea de pregătire a centrelor universitare și solicitările unităților sanitare.

Concursul de duminică, 19 noiembrie 2017se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor  publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.

Ministerul Sănătăţii a publicat în revista de specialitate Viaţa Medicală şi pe site-ul www.ms.ro, secțiunea Rezidențiat, toate amănutele privind tematica de concurs, bibliografia aferentă, numărul locurilor şi posturilor, metodologia și condițiile de participare.

ȘTIRI VIDEO GdS