9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn grup de 39 de turişti, blocat în Thailanda după moartea patronului Omnia Turism

Un grup de 39 de turişti, blocat în Thailanda după moartea patronului Omnia Turism

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), cu sprijinul preşedintelui Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45, va repatria un grup de 39 de turişti blocaţi în provincia Phuket Thailanda după moartea patronului Omnia Turism, au declarat marţi seară, pentru Mediafax, reprezentanţii ANAT.
„Turiştii vor ajunge acasă în câteva zile. În cadrul ANAT s-a format o celulă de criză care se va ocupa şi de această repatriere a celor 39 de turişti din Phuket, dar şi de continuarea activităţii companiei Omnia Turism”, au menţionat reprezentanţii Asociaţiei.
Potrivit acestora, s-a creat o stare de nelinişte în rândurile turiştilor pentru că angajaţii Omnia Turism nu s-au prezentat la serviciu, marţi – a doua zi după decesul patronului agenţiei – chiar dacă sediul societăţii a fost desigilat. „Cineva trebuie să comunice cu turiştii, pentru a se evita eventualele confuzii”, au mai spus reprezentanţii ANAT.
Patronul companiei Omnia Turism, George Negru, s-a sinucis luni, aruncându-se în gol de la etajul unui bloc din zona Piaţa Alba Iulia, din Capitală, el recurgând la acest gest după ce firma pe care o administra a avut probleme financiare, potrivit unor surse judiciare.
Conform sursei citate, apelul la 112 a fost făcut de paznicul blocului din Sectorul 3 al Capitalei, care a auzit o bubuitură. Conform Poliţiei Capitalei, luni dimineaţa, în jurul orei 6.45, prin apel la 112 s-a sesizat că în zona Piaţa Alba Iulia, Sector 3, pe trotuar se afla un bărbat decedat.
Omnia Turism este o companie de turism cu 46 de angajaţi. Pentru anul 2016, a raportat un profit de 352.151 de lei, la o cifră de afaceri netă de 2,7 milioane de lei, potrivit datelor consemnate la Ministerul Finanţelor. Datoriile societăţii au crescut de la 616.000 de lei în 2015 la 1,6 milioane de lei în 2016, mai arată datele raportate la Finanţe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS