20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis a promulgat legea privind decontarea navetei școlare și pentru elevii de liceu

Iohannis a promulgat legea privind decontarea navetei școlare și pentru elevii de liceu

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 69/2016 pentru completarea art. 84 din Legea Educației și a art. 45 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum și pentru abrogarea art. 15 din OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare.
Legea prevede decontarea navetei școlare, din bugetul Ministerului Educației Naționale, și pentru elevii de nivel liceal care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu la filiera, profilul sau specializarea solicitată.

Potrivit actului normativ, decontarea se va putea face fie prin unitățile de învățământ la care aceștia sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, fie prin asigurarea unei sume ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS