5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIGPR: 400 de percheziţii în primele 6 luni din 2017 pentru pentru destructurarea grupărilor specializate în infracţiuni

IGPR: 400 de percheziţii în primele 6 luni din 2017 pentru pentru destructurarea grupărilor specializate în infracţiuni

Poliția Română, prin intermediul structurilor de combatere a criminalităţii informatice, a efectuat, în primele 6 luni ale acestui an, aproape 400 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea a 9 grupări infracționale, specializate în infracţiuni din domeniul cybercrime, anunţă IGPR într-un comunicat.
Poliția Română, prin structurile de combatere a criminalităţii informatice, acţionează permanent pentru destructurarea reţelelor infracţionale specializate în infracţiuni informatice. Sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P.R., în primele 6 luni ale anului 2017, polițiștii au înregistrat 2.234 de sesizări penale din acest domeniu.
Au fost efectuate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., 381 de percheziţii domiciliare şi alte 14 acţiuni de amploare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite sechestre asigurătorii ori au fost ridicate în vederea confiscării 302.725 de lei, 287.260 de euro, 2.000 de USD, două arme de foc, 3.527 de elemente de muniție. Valoarea măsurilor asigurătorii se ridică la 6.000.000 de lei.
În urma activităților, 9 grupări organizate infracţionale au fost destructurate. Acestea erau formate din 47 de persoane, care au fost trimise în judecată.
În cadrul activităților, 200 de persoane au fost cercetate, dintre care 92 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni informatice au fost reţinute, 72 arestate, iar 36 de persoane au fost puse sub control judiciar. În cele 6 luni, au fost emise 144 de rechizitorii pe linie de combatere a criminalității informatice de către unitățile specializate de parchet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS