9.6 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2019
Acasă Actualitate Iohannis întoarce în Parlament legea pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului dual

Iohannis întoarce în Parlament legea pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului dual

-

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis luni Parlamentului, spre reexaminare, legea pentru aprobarea OUG nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, motivând că aceasta ar genera „multiple efecte negative” asupra calităţii procesului educaţional, informează economica.net.
Şeful statului arată în cererea de reexaminare transmisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, că legea reconfigurează cadrul normativ ce vizează organizarea şi funcţionarea învăţământului dual în România.
„Adoptată de cele două Camere ale Parlamentului în redactări substanţial diferite, în forma transmisă la promulgare Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 afectează cadrul normativ necesar pentru crearea unui sistem de învăţământ profesional şi dual coerent şi deschiderea acestui sistem către operatorii economici, întrucât reduce nivelul de autonomie a şcolilor în regim dual, elimină condiţiile care vizau calitatea pregătirii realizate în cadrul practicii la agentul economic, elimină dispoziţiile privind organizarea concursurilor pentru cadrele didactice din unităţile de învăţământ dual. Multiplele efecte negative pe care prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 le pot genera cu privire la calitatea procesului educaţional impun reexaminarea acestei legi de către Parlament”, se precizează în cererea de reexaminare.

ȘTIRI VIDEO GdS