21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateActorul Nelsan Ellis a murit la vârsta de 39 de ani

Actorul Nelsan Ellis a murit la vârsta de 39 de ani

Nelsan Ellis, actor în serialul ”True Blood”, a murit la vârsta de 39 de ani, în urma unor afecțiuni cardiace, anunță Mediafax, citând CNN. Emily Gerson Saines, managerul actorului, a precizat că moartea lui Ellis a fost cauzată de unele complicaţii cardiace.

Pe parcursul carierei sale, Ellis a avut roluri în „Get on Up,” „Lee Daniels’ The Butler” sau „The Help”. Rolul care l-a făcut celebru l-a primit în serialul ”True Blood”, jucând rolul personajului Lafayette.

HBO a transmis, sâmbătă, un comunicat în care se exprimă întristarea profundă legată de moartea actorului.”Nelsan a fost un membru de lungă durată al familiei HBO, a cărui interpretare inovatoare a personajului Lafayette va fi amintită cu drag”, se precizează în comunicatul HBO. ”Ellis a fost un talent unic a cărui creativitate nu a încetat niciodată să mă uimească. Să lucrez cu el fost un privilegiu”, a afirmat Alan Ball, producătorul serialului ”True Blood”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS