14.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCeremonie de comemorare la MApN pentru cei trei militari morţi în acidentul din Argeș

Ceremonie de comemorare la MApN pentru cei trei militari morţi în acidentul din Argeș

Cei trei militari morţi după ce un camion s-a răsturnat într-o râpă, în judeţul Argeş, aveau 32, 38 şi 40 de ani, iar doi dintre ei fuseseră în misiuni în Afganistan. Cei nouă militari răniţi sunt în stare stabilă şi au fost repartizaţi la spitale militare din Braşov, Piteşti şi Bucureşti.
Cei trei sunt plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană şi caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, iar vineri, la ora 8.30, vor fi organizate în unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare, potrivit MApN,
Plutonierul-major Mihai Ionuţ Toma avea 38 de ani şi era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operaţii, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.
Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.
Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit şi avea un copil.

Toţi militarii răniţi sunt în stare stabilă şi se află internaţi în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgenţă “Regina Maria” din Braşov, unul la Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Ion Jianu” din Piteşti, iar ceilalţi şase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” din Bucureşti.

„Astăzi, 30 iunie, la ora 8.30, vor fi organizate în unităţile militare din ţară ceremonii de comemorare a militarilor decedaţi în tragicul accident. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familiile îndoliate şi transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe”, anunţă MApN.

Camionul care îi transporta s-a răsturnat într-o prăpastie. Decesul primului dintre militar a fost confirmat de secretarul de stat Raed Arafat și ulterior de premierul Mihai Tudose.
După aproape o oră, au fost declarați decedați și ceilalţi doi militari prinși sub vehicul, anunță ISU Argeș. Potrivit ministrului de Interne, Carmen Dan, motorul camionului a căzut peste cei doi militari. Echipele de intervenţie nu puteau vedea decât picioarele acestora. Vehiculul răsturnat în râpă era ultimul dintr-o coloană de patru, care se deplasau de la Cincu spre Câmpulung. El transporta 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte. 9 militari, care se aflau în spatele camionului, au fost salvați, au primit îngrijiri la faţa locului și au fost transportaţi de urgenţă la cele mai apropiate spitale. Al zecelea militar a scăpat nevătămat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS