Acasă Actualitate Trump şi Iohannis vor susţine o conferinţă de presă comună

Trump şi Iohannis vor susţine o conferinţă de presă comună

-

Klaus Iohannis îşi încheie astăzi vizită în SUA cu momentul culminant: întâlnirea de la Casă Albă cu Donald Trump, scrie Hotnews. Vizită preşedintelui român la omologul său american se va încheia cu o conferinţă comună de presă, prima astfel de conferinţă la Casă Albă pentru un preşedinte român din ultimii 30 de ani. E de aşteptat ca Trump să vorbească despre parteneriatul strategic SUA – România şi implicaţiile sale militare, geopolitice şi economice, dar şi despre valorile comune privind statul de drept. Klaus Iohannis va fi primit la Casă Albă de Donald Trump la ora locală 14.00 (21.00, ora României). După ce va semna în Cartea de Onoare, preşedintele român va avea convorbiri ţeţe-a-ţeţe cu Trump timp de zece minute. Ulterior, vor începe convorbirile oficiale între cele două delegaţii. Potrivit programului Casei Albe, va urmă o conferinţă de presă comună a celor doi preşedinţi.
Dacă atenţia presei americane se va îndrepta spre chestiunile de politică internă, precum audierea în Senat a fostului şef FBI James Comey, pentru România sunt de interes garanţiile SUA pentru securitatea din estul Europei, dar şi poziţia Administraţiei Trump în chestiunea justiţiei şi a statului de drept.
Întâlnirea lui Iohannis cu Donald Trump va fi precedată de o întrevedere cu secretarul de Stat Rex Tillerson, întâlnire ce va avea loc la ora locală 12.40, la Departamentul de Stat.

ȘTIRI VIDEO GdS