22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc ar putea vizita România anul viitor

Papa Francisc ar putea vizita România anul viitor

Papa Francisc ar putea vizita România anul viitor. Potrivit stiri.tvr.ro, anunţul a fost făcut vineri, de Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, Ioan Robu. Monseniorul a precizat că Papa Francisc a primit până acum trei invitaţii să viziteze România: din partea Preşedinţiei, a Patriarhiei Române şi din partea Conferinţei Episcopilor Catolici.
Arhiepiscopul Ioan Robu a explicat ca vizita Papei va coincide şi cu momentul beatificării a şapte episcopi greco-catolici martiri care şi-au pierdut viaţa în timpul regimului comunist, între 1950-1970.
”Sfântul Părinte a fost invitat din partea Bisericii Catolice. De asemenea, din partea Președinției. Și suntem informați că și Patriarhia, Patriarhul României, i-a trimis vorbă Sfântului Părinte că este așteptat în România. Nu ştim când va veni, dar suntem aproape siguri că va veni anul viitor”, a declarat Arhiepiscopul Romano-Catolic de Bucureşti, Ioan Robu.
Președintele Klaus Iohannis i-a adresat Suveranului Pontif invitația de a veni în România încă din 2015. Iar anul acesta a reînnoit invitația.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS