Majoritatea pensionarilor gorjeni aleg şi anul acesta să petreacă Paştele în familie, în mod tradiţional şi sunt mai puţin interesaţi să plece în perioada respectivă în staţiuni balneare. Casa Judeţeană de Pensii Gorj a primit, în acest an, trei serii de bilete de tratament, însă ultima, care include perioada sărbătorilor pascale este cea mai puţin solicitată. Astfel, din totalul de 58 de bilete repartizate Casei  Judeţene de Pensii Gorj, 32 au rămas nerepartizate.

Pensionarii gorjeni pot opta pentru  bilete de tratament într-una din staţiunile balneare Bala, Buziaş, Covasna, Geoagiu sau Olăneşti. Dacă în aceeaşi perioadă a  anului trecut peste 5.000 de pensionari au solicitat bilete de tratament, în acest an au fost înregistrate doar puţin peste 1.000 de cereri.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.