12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAutorul atacului de la Londra a fost identificat

Autorul atacului de la Londra a fost identificat

Autorităţile britanice au reuşit să-l identifice pe autorul atacului comis miercuri după-amiază la Londra, soldat cu cinci morţi şi 40 de răniţi. Potrivit metro.co.uk, este vorba de Khalid Masood (52 de ani), născut în Marea Britanie. Acesta a fost împuşcat mortal de poliţişti, imediat după comiterea atacului.

Khalid Masood a locuit recent în West Midlands, în centrul Angliei, şi „nu făcea obiectul niciunei anchete în curs”, însă a fost inculpat în mai multe rânduri, în special pentru „posesie de arme”, a precizat poliţia metropolitană într-un comunicat.

Anterior în cursul zilei de joi, premierul britanic Theresa May a declarat în faţa Parlamentului că autorul atacului terorist din Londra era născut în Marea Britanie şi fusese în vizorul serviciilor secrete britanice MI5 într-o anchetă legată de extremismul violent, fiind însă considerat o „figura periferică”.

Atacatorul s-a inspirat din ideologia islamistă pentru a comite acest atentat.

Victimele provin din Marea Britanie, Franţa, Coreea de Sud, România, Germania, Polonia, China, Italia, Statele Unite şi Grecia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS