13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘeful Curții Militare de Apel a fost suspendat

Șeful Curții Militare de Apel a fost suspendat

Preşedintele Curţii Militare de Apel, Gheorghe Manea, a fost suspendat astăzi din funcţia de judecător. Decizia a fost luată de secţia de judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în urma mai multor sesizări depuse de subalterni, scrie digi24.ro.

„În şedinţa de azi, 20 februarie 2017, Secţia pentru judecători în materie disciplinară, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 52 alin. 1 teza a II – a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a dispus suspendarea din funcţia de judecător a domnului Manea Gheorghe, preşedintele Curţii Militare de Apel, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare ce face obiectul dosarului nr. 32/J/2016.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 alin.1 teza a II-a din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, “Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare,… dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei”, se arată într-un comunicat al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS