15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMoţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va fi dezbătută şi votată azi în Parlament

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va fi dezbătută şi votată azi în Parlament

Parlamentul României se reuneşte, astăzi, la ora 12.00, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR împotriva Cabinetului Grindeanu, provocată de modificările la legile penale promovate de Guvern, scrie Mediafax.

Moţiunea de cenzură discutată astăzi este susţinută şi de PMP, iar UDMR a anunţat că se va abţine de la vot. Dezbaterea cu privire la moţiunea de cenzură va începe la ora 12.00, în plenul reunit, iar Sorin Grindeanu va susţine, la început, un discurs. Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, de către deputatul PNL Cătălin Predoiu, vicepreşedinte al Camerei, PMP anunţând că 25 de parlamentari vor susţine demersul opoziţiei.
„Sub masca respectării unor decizii ale unor instanţe interne sau internaţionale, guvernul girat de domnii Dragnea şi Tăriceanu, lovesc în ceea ce înseamnă siguranţa românilor şi a intereselor lor legitime”, susţine PNL, în moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Grindeanu – Guvernul Sfidării Naţionale. Nu legalizaţi furtul în România”, citită în plen de vicepreşedintele Camerei, Cătălin Predoiu. Preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, a anunţat în şedinţa de plen că PMP susţine moţiunea de cenzură, afirmând că demersului opoziţiei se alătură 25 de parlamentari PMP. La începutul şedinţei USR a propus o sesiune de declaraţii politice pe tema protestelor din sală, însă, preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase a refuzat propunerea, afirmând că „plenul nu poate vota ceva împotriva Regulamentului”.
340 de parlamentari au fost prezenţi la citirea în plen a moţiunii de cenzură.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS