21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUngaria propune UE ca toţi solicitanţii de azil să fie reţinuţi până când li se rezolva cererea

Ungaria propune UE ca toţi solicitanţii de azil să fie reţinuţi până când li se rezolva cererea

Ungaria va prezenţa UE propuneri de a proteja graniţele Europei prin reţinerea automată a solicitanţilor de azil pe întrega perioada a analizării aplicaţiei de azil, potrivit principalului purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Zoltan Kovacs, citat de Guardian.

Potrivit HotNews.ro, Kovaks a susţinut că alegerea lui Trump în SUA a contribuit la „o schimbare de spirit în Europa”, care arată că poziţia dura privind migraţia a premierului Viktor Orban a fost corectă. El a adăugat că recentul summit UE din Malta a marcat un punct de cotitură în atitudinea UE faţă de migraţia din Mediterana.

Într-o conferinţă de presă din Londra, el a declarat că oricine solicită azil în Ungaria va fi ţinut în „adăposturi” pentru întreagă perioada a aplicaţiei, dar va fi liber să se întoarcă în ţară lui la orice moment.

„Niciun migrant – nici chiar cei care au depus deja cererea de zil – nu va putea să se mişte liber până când nu va există o decizie legală privind dreptul la azil politic, la statutul de refugiat sau la orice altceva, aşa că nu au dreptul să se mişte liber prin ţară”, a spus Kovacs.

El a apreciat că rezolvarea solicitărilor va dura multe luni şi că fiecare caz va trebui examinat mai degrabă individual.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS