6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePNL cere demisia ministrului Justiţiei şi retragerea ordonanţelor privind graţierea şi Codurile

PNL cere demisia ministrului Justiţiei şi retragerea ordonanţelor privind graţierea şi Codurile

PNL cere demisia minsitrului Justiţiei, Florin Iordache, a declarat luni preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan, cerând guvenului să retragă cele două ordonanţe privind graţierea şi modificarea legilor din domeniul penal.

„Guvernul trebuie să retragă, de îndată, cele două proiecte de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea legilor din domeniul penal şi să dea asigurări că actuala majoritate renunţă la astfel de demersuri de subminare a statului de drept. Actualul ministru al Justiţiei trebuie să demisioneze pentru încercarea sa de ciopârţire a legilor penale şi de graţiere a protejaţilor politici”, a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, conform unui comunicat de presă remis agenţiei Mediafax.

Refuzul majorităţii PSD-ALDE de a retrage cele două ordonanţe va adânci revolta oamenilor care cer ca legea să fie „respectată, nu ocolită” de „privilegiaţii politic”, a mai spus Turcan.

„PNL îşi păstrează punctul de vedere asumat, acela de a respinge orice iniţiativă legislativă ce promovează graţieri colective, care este întărit de argumentul conform căruia astfel de măsuri nu rezolvă problema din penitenciare”, a susţinut Raluca Turcan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS