9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Educaţiei a numit 502 directori de şcoli care nu au trecut concursul sau nu l-au dat

Ministerul Educaţiei a numit 502 directori de şcoli care nu au trecut concursul sau nu l-au dat

Un număr de 502 directori şi directori adjuncţi de şcoli au fost numiţi prin detaşare în interesul învăţământului dintre foştii şefi ai unităţilor care nu au promovat concursul sau nu s-au prezentat la el, potrivit unui document al ministerului, obţinut de News.ro.
Potrivit HotNews.ro, în Capitală sunt jumătate din cazuri, MENCS motivând o decizie a Inspectoratului Şcolar, care nu este publică, în restul ţării fiind vorba despre cazuri în care ministerul susţine că nu a găsit alte soluţii.
Documentul arată că sunt 502 cazuri de directori şi directori adjuncţi care au fost detaşaţi în funcţie prin ordinul ministrului Educaţiei, deşi nu au promovat examenul pentru post sau nu s-au prezentat la examen.
Din cele 502 cazuri, 195 sunt în Bucureşti. În document ministerul invocă o hotărâre a CA al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, „privind încetarea detaşărilor directorilor şi directorilor adjuncţi începând cu 05.02.2017 (finalul semestrului I)”, fără a fi date alte explicaţii cu privire la modul în care s-a făcut detaşarea.
Această hotărâre a ISMB nu este publică.
Potrivit unor surse din Inspectoratul Şcolar, decizia a fost să se amâne numirile până la finalul primului trimestru, însă nu se cunoaşte fundamentarea acestei hotărâri.
Lista directorilor şi motivele pentru care nu au fost ocupate posturile până pe 6 ianuarie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS