5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAE confirmă că doi cetăţeni români se află printre supravieţuitorii avalanşei din Italia

MAE confirmă că doi cetăţeni români se află printre supravieţuitorii avalanşei din Italia

Potrivit informațiilor oficiale obţinute din partea autorităţilor italiene, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că două persoane de cetățenie română, un adult și un minor, semnalate ca fiind dispărute în urma avalanșei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, au fost identificate, acestea fiind în viață.

Cetăţenii români se află în prezent la spitalul din Pescara, fiind în afara oricărui pericol, Ambasada României la Roma menţinând în permanenţă legătura cu reprezentanţii unităţii medicale, în vederea monitorizării acestora.

Totodată, reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în legătură atât cu familia cetățenilor români, acordând sprijinul necesar, cât şi cu autoritățile italiene competente, care gestionează operațiunile de salvare, în vederea obținerii de informații concrete cu privire la existența altor cetățeni români afectaţi.

Încă de la data semnalării disparițiilor, ambasada României la Roma a contactat în regim de urgență autoritățile locale, în vederea obținerii de detalii suplimentare.

MAE reaminteşte faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia – (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44 – apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice – (0039) 345.147.39.35.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS