16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCentrul de recrutare-încorporare, administrat de CJ Gorj, intră în reabilitare

Centrul de recrutare-încorporare, administrat de CJ Gorj, intră în reabilitare

Punctul de recrutare-încorporare din cadrul Centrului Militar Judeţean Gorj va fi reabilitat, pentru a stopa infiltrarea apei. Consiliul Judeţean (CJ) Gorj, care administrează clădirile respective, intenţionează să achiziţioneze lucrări pentru realizarea obiectivului de investiție „Reabilitare șarpantă și învelitoare la clădire – Punct recrutare încorporare, Centrul Militar Județean Gorj“. Consiliul Judeţean Gorj a întocmit deja documentaţia pentru organizarea licitaţiei, în vederea achiziţiei publice. Este vorba de lucrări de reabilitare în valoare de 40.000 de lei, fără TVA. Clădirea este cu un singur nivel, realizată din cărămidă portantă pe fundaţii continue din beton, planşeu din lemn, şarpantă din lemn cu învelitoare din carton bitumat ondulat.

Acoperiş vechi prin care se infiltrează apa

Din cauza vechimii acoperișului, prin anumite porțiuni au apărut infiltrații de apă în clădire, fapt ce conduce la deteriorarea clădirii (afectarea tavanelor, pereților, pardoselilor, instalațiilor electrice etc.), și, implicit, la degradarea mobilierului, echipamentelor I.T. și a altor bunuri din dotare. „Reparațiile propuse a se executa la acoperișul clădirii – Punct recrutare încorporare, Centrul Militar Județean Gorj urmăresc asigurarea condițiilor de siguranță în exploatare a construcției în ansamblu, prin eliminarea riscurilor de degradare a structurii și finisajelor existente, cauzate de infiltrația apelor meteorice și, în final, crearea condițiilor optime și normale de desfășurare a activității personalului din cadrul Centrului Militar Județean Gorj. Având în vedere degradarea avansată a acoperișului, se propune înlocuirea acestuia alcătuit din șarpantă și învelitoare, până la nivelul superior al pereților. Odată cu înlocuirea învelitorii, se propune și instalarea sistemului de preluare a apelor pluviale, compus din jgheaburi și burlane, acesta lipsind în situația existentă, fiind unul dintre factorii determinanți în degradările observate, produse de-a lungul existenței clădirii“, potrivit documentaţiilor întocmite de Consiliul Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS