4.8 C
Craiova
luni, 11 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalarii majorate pentru artiști și pentru administrația publică locală

Salarii majorate pentru artiști și pentru administrația publică locală

Guvernul a aprobat o serie de măsuri fiscal-bugetare prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, prin care majorează salariile pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, bursele sociale pentru studenți, pensiile din sistemul public și indemnizația socială pentru pensionari. De asemenea, finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav se asigură integral de la bugetul de stat, iar studenții vor beneficia de transport gratuit pe calea ferată.

Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Executiv în ședința de ieri, începând cu data de 1 februarie 2017, majorările salariale se aplică astfel:

– personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administrației publice locale beneficiază de  majorarea cu 20% față de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizațiilor, precum și a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfășoară activitatea în aceleași condiţii. Măsura nu se aplică personalului care ocupă funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale, respectiv primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene, consilieri locali și județeni.

– personalul de execuție din cadrul instituțiilor publice de spectacole sau concerte, indiferent de subordonarea acestora, beneficiază de majorarea cu 50% față de nivelul  acordat pentru luna ianuarie 2017 a cuantumului brut al salariilor de bază, precum și  a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut, în măsura în care personalul respectiv îşi desfășoară activitatea în aceleași condiţii.

Ordonanța de urgență mai stabilește că, începând cu data de 1 iulie 2017, valoarea punctului de pensie se majorează cu 9% şi va fi de 1000 lei.

De asemenea, începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizației sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, va crește la 520 lei.

 Finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav, acordate potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza numărului de beneficiari comunicat de unitățile administrativ-teritoriale. Până acum, finanțarea se asigura în proporție de maxim 90% de la bugetul de stat.

O altă măsură prevăzută în actul normativ aprobat de Guvern stabilește că studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.  Totodată, cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenților se stabilește la 201 lei/ lună pe perioada derulării activităților didactice/student de la învățământul cu frecvență, fără taxă de studii. În aceste sens, se modifică și se completează Legea educației naționale nr. 1/2011.

De asemenea, potrivit ordonanței de urgență, numărul maxim de posturi al unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se revizuiește de către prefect, anual, numai în cazul în care numărul maxim de posturi, rezultat ca urmare a creșterii numărului de locuitori, este mai mare decât cel stabilit în anul anterior.

Prevederea completează articolul III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS