13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDilema şcolilor: profesori pensionabili sau posturi vacante

Dilema şcolilor: profesori pensionabili sau posturi vacante

 

Școlile trebuie să decidă până la sfârșitul lunii ce posturi didactice vor fi vacante pentru mișcarea de personal
Școlile trebuie să decidă până la sfârșitul lunii ce posturi didactice vor fi vacante pentru mișcarea de personal

Pe 9 ianuarie vor începe demersurile la nivelul județului Dolj pentru încadrarea cu personal didactic care să predea la clase în anul școlar următor. Ca și anul trecut, mișcarea de personal va începe cu stabilirea cadrelor didactice care au dreptul de pensionare începând cu 1 septembrie 2017 și care pot solicita și obține, prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ, prelungirea activității cu trei ani peste vârsta de pensionare. Anul trecut, în Dolj s-au aprobat cererile pentru 85 de cadre didactice care îndeplineau vârsta de pensionare. La polul opus au fost dascălii care au obținut medii mari la concursul de titularizare, dar nu au avut posturi. Astfel de situații au fost la matematică, la care anul trecut nu au reușit să se titularizeze nici măcar candidații care au obținut media 10 la concurs. 

Mișcarea de personal pentru anul școlar următor se va face conform metodologiei privind mobilitatea personalului didactic de predare în anul școlar 2017-2018. Potrivit calendarului prevăzut de metodologie, până pe 27 ianuarie, cadrele didactice care îndeplinesc vârsta de pensionare pot depune cerere pentru ieșirea din activitate la limită de vârstă sau anticipat, ori pot solicita continuarea activității cu trei ani peste limita vârstei de pensionare. Cererea pentru prelungirea activității este supusă votului consiliului de administrație al unității de învățământ. Anul trecut, în Dolj s-a dat acordul pentru 85 de cadre didactice pentru a-și continua activitatea și în acest an școlar. Pe primul loc la astfel de solicitări au fost educatoarele. 22 de persoane au reușit să-și prelungească activitatea și pentru anul în curs, fie că predau la unități din Craiova (grădinițele „Otilia Cazimir“, „Căsuța Fermecată“, „Căsuța cu povești“, „Traian Demetrescu“, „Sfânta Lucia“ ori „Petrache Poenaru“) sau la unități școlare din județ, cum ar fi școlile gimnaziale din Castranova și Coșoveni.
Și la învățământul primar s-a prelungit activitatea pentru șapte învățători de la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“ din Craiova, Școala Rast, Școala Gimnazială „Ion Creangă“, Școala Gimnazială Măceșu de Jos, Liceul Pedagogic „Ștefan Velovan“, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul“ din Băileşti și Liceul „Petre Baniță“ din Călărași. În ceea ce privește cadrele didactice care predau la gimnaziu sau liceu, cele mai multe acorduri de prelungire a activității au fost eliberate pentru profesori de limba și literatura română din județul Dolj. Nouă cadre didactice cu această specialitate își continuă activitatea peste vârsta de pensionare la Școala Gimnazială „Decebal“, Colegiul Național „Elena Cuza“, Liceul „Constantin Argetoianu“ din Argetoaia, Liceul „Dimitrie Filișanu“ din Filiași, Școala „Amza Pellea“ din Băilești și la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi“. Și la disciplina Matematică s-au dat acorduri pentru cadre didactice de la Școala Gimnazială „Henri Coandă“ din Craiova, Școala Gimnazială Calopăr, Școala Gimnazială „Traian“ și Școala Gimnazială „Alexandru Macedonski“ din Craiova. Acestora li se vor alătura și cadrele didactice care vor îndeplini vârsta de pensionare la data de 1 septembrie 2017.

Prelungirea activității reduce posturile pentru concurs

Prelungirea activității cadrelor didactice înseamnă, în unele situații, mai puține șanse de titularizare pentru cele care au statut de suplinitor de mulți ani. În vara anului trecut, la matematică au obținut media 10 la titularizare șapte candidați cu vechime la catedră între 1 și 19 ani. La această disciplină au fost patru cadre didactice care îndeplineau vârsta de pensionare și care au primit acceptul să își continue activitatea la catedră. Managerii cu astfel de situații spun că au preferat să păstreze un cadru didactic bun, care a dorit să-și continue activitatea, decât să vacanteze postul. Ei susțin însă că, pentru anul școlar următor, prelungirea activității va depinde de planul de școlarizare al unităților de învățământ, care nu a fost încă aprobat. „Consiliul de administrație al școlii și-a dat acordul pentru continuarea activității peste limita de vârstă pentru un profesor de matematică. Este un cadru didactic foarte bun, cu rezultate la clasă, profesor metodist și solicitat de părinții elevilor, care la rândul lor l-au avut la clasă. A fost, astfel, de preferat să menținem un profesor cu rezultate decât să vacantăm postul. Pentru anul școlar următor, încadrarea personalului va depinde de planul de școlarizare pe care îl vom avea. În plus, se vor aplica și noile planuri-cadru. La clasa a V-a, de exemplu, prin aceste planuri-cadru dispare o oră de limba și literatura română, și atunci se modifică și încadrările“, a declarat Carmen Nicoli, directorul Școlii Gimnaziale „Alexandru Macedonski“ din Craiova.
Și la Școala Gimnazială „Decebal“ din Craiova s-a dat acordul pentru continuarea activității peste vârsta de pensionare. „Este un cadru didactic de limba română de excepție, profesor metodist și responsabil de practica psihopedagogică. În cazul de față, a fost de preferat prelungirea activității, dar nu este o decizie preferabilă pentru toate situațiile de cadre didactice care îndeplinesc vârsta de pensionare“, a precizat Angela Nuță, directorul Școlii Gimnaziale „Decebal“ din Craiova.
Și la Liceul „Tudor Arghezi“ au fost eliberate acorduri pentru prelungirea activității. „La noi în școală s-a acceptat prelungirea activității pentru un profesor de la învățământul primar, pentru un profesor de limba română, precum și pentru un profesor de educație fizică și sport. Am avut solicitare și la matematică, dar consiliul de administrație nu a votat cererea, pentru că pentru prelungirea activității a fost nevoie de depunerea unui dosar cu documente care să ateste activitatea de excepție“, a spus Lucian Săndoi, directorul liceului. Acesta susține că pentru anul școlar următor decizia de prelungire a activității aparține tot consiliului de administrație al școlii. „Nu am făcut încă încadrările. Părerea mea este că doar cadrele didactice de excepție trebuie să rămână în activitate, adică cei care fac performanță. În restul situațiilor, eu consider că ar trebui să le dea o șansă și celor tineri. Dar acordul pentru continuarea activității este dat de consiliul de administrație al școlii, prin vot secret, și apoi argumentat“, a precizat Lucian Săndoi, directorul Liceului „Tudor Arghezi“ din Craiova.
Cererile pentru continuarea activității peste vârsta de pensionare se vor depune la unitățile școlare până pe 27 ianuarie, iar consiliile de administrație ale școlilor se vor pronunța asupra acordului pe 30 și 31 ianuarie, urmând ca și Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Dolj să dea un aviz.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS