IGSU: La fiecare două zile, o persoană își pierde viața în incendii produse în locuinţe

Sursa foto: portalsm.ro
Autori


Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), anual, în România se produc, în medie, aproximativ 6.000 de incendii la locuinţe, în urma cărora circa 180 de persoane îşi pierd viaţa. Practic, la fiecare două zile o persoană îşi pierde viața în incendiile produse în locuințe, dar au existat situații în care familii întregi au căzut pradă flăcărilor, întrucât cea mai mare parte a incendiilor se petrec pe parcursul nopții.

Aceste tragedii pot fi prevenite prin montarea detectoarelor de incendiu şi a celor de gaz, demers la îndemâna oricui și care poate salva vieţi şi bunuri materiale importante. În acest context a fost definit și mesajul principal al noii campanii comune de informare R.I.S.C., derulată de I.G.S.U. şi E.ON România, sub sloganul „Mai bine previi, decât să nu fii!”, în cadrul parteneriatului încheiat în septembrie 2012 între cele două instituţii.

Conform I.G.S.U., în perioada 1 octombrie 2012 – 30 iunie 2016 la nivel național s-au produs, în locuinţe, aproximativ 20.800 de incendii, cele mai multe dintre acestea fiind înregistrate în municipiul Bucureşti (1.714) şi în judeţele Suceava (1.013), Bacău (952), Iaşi (836), Neamţ (795) şi Prahova (793). În urma acestora au existat peste 1.680 de victime, dintre care 639 decedate. Principalele cauze rămân în continuare coşurile de fum defecte sau necurăţate (32,9%), instalaţiile electrice defecte sau cu improvizații (21,6%) şi mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate (12,9%).

Respectarea regulilor de siguranţă şi, în mod special, curăţarea coşurilor de fum de două ori pe an şi o dată obligatoriu înainte de începerea sezonului rece, apelarea la persoane autorizate în cazul unor lucrări la instalaţiile electrice sau de gaz, precum şi utilizarea detectoarelor sunt esenţiale pentru prevenirea unor incidente care pot avea urmări grave.

„Vedem aproape zilnic la televizor imagini cutremurătoare de la locul unor astfel de tragedii. Probabil că mulţi îşi spun că aşa ceva lor nu li se poate întâmpla. Dar este o abordare complet greşită! Cea mai importantă este prevenţia şi asta se poate face prin respectarea regulilor de siguranţă, dar şi prin montarea detectoarelor de incendiu şi a celor de gaz care ne avertizează din timp dacă ceva nu este în regulă”, a declarat directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak.

“Baza managementului situațiilor de urgență este capacitatea tuturor de a se proteja și de se ajuta chiar  ei (sau unii pe alții) până ce asistența calificată a statului sosește. Or, această capacitate de autoprotecție și autoajutor individual și de grup nu vine de la sine, ci trebuie construită printr-o pregătire adecvată și adaptată situațiilor de urgență cu care cetățenii se confruntă. Chiar pe acest teren al pregătirii în situații de urgență se desfășoară colaborarea exemplară dintre I.G.S.U. și E.ON, care are la bază ideea: <Mai bine previi, decât să nu fii!>, iar comunicarea, informarea și responsabilizarea sunt instrumentele noastre de lucru”, a declarat inspectorul general al I.G.S.U., general de brigadă dr. Ovidiu Vasilică.

Montarea detectoarelor a devenit o cerință obligatorie în ţări precum Germania, Franţa, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, SUA, Canada sau Australia, iar conform studiului White Paper, realizat de Public/Private Fire Safety Council, în SUA această practică a redus cu circa 50% numărul victimelor.

În România, echiparea cu instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare incendiu este obligatorie numai pentru imobilele foarte înalte, pentru spaţiile comune (holuri, magazii, scări de evacuare, centrale termice de bloc etc.), precum şi pentru spaţiile transformate în unităţi de comerţ sau servicii publice.


În ceea ce priveşte detectoarele de gaz, obligativitatea deținerii lor este prevăzută pentru instalaţiile în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoşi, în încăperi prevăzute cu ferestre ale căror geamuri au grosime mai mare de 4 mm, sunt din geam securizat sau termopan.

Detectoarele de incendiu emit semnale acustice şi luminoase, sesizând un incendiu. Aceste dispozitive se pot monta în camere, pe holuri, în casa scării, pe tavan sau cât mai aproape de mijlocul încăperilor. dar nu se amplasează în băi sau bucătării. La achiziţionare se verifică existența marcajului CE. Pentru funcționarea optimă, detectoarele trebuie protejate când au loc renovări în locuinţe și utilizate conform instrucțiunilor producătorului, urmărindu-se periodic testarea acestora și funcționarea bateriilor.

Despre parteneriatul „Împreună pentru siguranţă”

Încheiat între Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România în luna septembrie 2012, parteneriatul a condus la derularea, la nivel naţional, a mai multor campanii comune de informare şi conştientizare a cetăţenilor privind riscurile la care se expun în cazul utilizării necorespunzătoare a energiei.

Astfel, în ultimii patru ani au fost derulate campaniile: “F.O.C – Flăcările Omoară Copii” (lansată în septembrie 2012), destinată conştientizării pericolelor la care sunt expuşi copiii lăsaţi singuri sau nesupravegheaţi în casă, urmată de “R.I.S.C.- Renunţă! Improvizaţiile sunt Catastrofale!” (lansată în noiembrie 2012), respectiv „R.I.S.C. – Siguranţa NU e un joc de noroc!” (decembrie 2013). Acestea şi-au propus nu doar să informeze şi să sensibilizeze populaţia, ci şi să schimbe, în timp, comportamentul legat de utilizarea corectă a surselor de energie. De asemenea, în 2015, E.ON România s-a alăturat campaniei „Nu tremur la cutremur”, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne şi derulată la nivel naţional prin I.G.S.U.

Anul acesta, pornind de la necesitatea reducerii numărul de victime şi a pagubelor materiale, cele două părţi au iniţiat, sub egida R.I.S.C., o campanie de informare preventivă a populaţiei pentru adoptarea unei atitudini proactive, prin sensibilizarea opiniei publice în vederea montării detectoarelor de incendiu în locuinţa proprie.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de joi, 10 noiembrie 2016

Actualitate

» La fiecare două zile, un român moare în incendii produse în locuinţe
» Cioloș analizează posibilitatea ca studenții să aibă transport gratuit în ziua votului
» Șeful Biroului Rutier Piatra Neamț și șase agenți, arestați preventiv după ce au luat mită de 115 ori în decurs de o lună
» Reacţie surprinzătoare a bursei americane: Wall Street deschide la un nivel record
» Iohannis: Dacă nu ar fi vizat taxa radio-tv, aș fi promulgat legea privind eliminarea celor 102 taxe
» 76 de ani de la cutremurul devastator produs în Vrancea pe 10 noiembrie 1940
» Contribuabilii care nu şi-au încasat creanţele de la stat nu vor mai fi executaţi silit de ANAF
» Tribunalul Bucureşti a decis să scadă aproape un an din pedeapsa lui Gregoran Bivolaru
» Facilităţi pentru românii din Serbia care vor să muncească în România
» Rusia admite că a ţinut legătura cu membri ai echipei lui Trump în timpul campaniei electorale
» Manifestație pentru susținerea DNA și a lui Kovesi la Chișinău
» Laura Codruţa Kovesi: DNA a obţinut condamnări în peste 90% din cazuri, cu mult peste media europeană
» Cioloş: Patrule comune pentru protecţia frontierei româno-sârbe vor intra în activitate în perioada următoare
» BNR menține prognoza de inflație pentru acest an la minus 0,4%
» Ioan Becali, Cristi Borcea şi Liviu Ciobotariu, condamnaţi cu suspendare, în Belgia
» Ambasada SUA la Bucureşti va fi închisă vineri
» Gratuitate la transportul CFR pentru elevii şi studenţii moldoveni care votează duminică pe teritoriul României
» Procurorii cer redeschiderea dosarului de spălare de bani al fostului preşedinte Traian Băsescu
» IGSU: La fiecare două zile, o persoană își pierde viața în incendii produse în locuinţe
» Băsescu, proaspăt cetăţean al Republicii Moldova, a anunţat pentru cine votează duminică
» Programul “Prima Casă” va continua, iar unele familii tinere ar putea fi scutite de avans

Local

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Tinerii păstrează tradiţiile în Gârla Mare

Dolj

» Drumul de la monument istoric la ruină
» 100 de ani de la eroica Şarjă de la Robăneşti
» Zile de libertate pentru pușcăriașii înghesuiți în celule
» Agenţii economici din Dolj, codaşi la plata drepturilor de autor
» Primăria Craiova, în pragul unui nou scandal imobiliar

Gorj

» Polițiștii locali vor să îi pună în legalitate pe cei care nu au acte de identitate
» Judecătorii au amendat experţii din dosarul „Buldotancul“
» Doi fotografi gorjeni expun în Bulgaria
» Gorj: “Erasmus Day” în cadrul UCB

Olt

» Olt: Cinci femei infectate cu HIV au născut copii sănătoşi în acest an

Vâlcea

» Vâlcea: Accident mortal la Câineni

Sport

» CSM București vrea minimum un punct la Rostov
» Voleibalistele craiovene vor să dea lovitura cu Dinamo
» Florin Șoavă, încântat de ce a găsit la CSO Filiași
» Tricolorii luptă pentru puncte și respect
» Mulțescu temperează suporterii
» Fotbal / Rezultate, clasamente (11-13 noiembrie)
» Handbal (m) / România va susține două amicale de gală
» Fotbal / Adrian Popescu, la „Repriza de Sud”

Sanatate

» Dermatologii olteni se reunesc la Craiova
» Monitorizarea spitalelor acreditate începe săptămâna viitoare
» Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu: 30% din spitalele din România funcţionează în clădiri cu risc seismic
» Vaccinarea, singura metodă care previne bolile mortale
» Pacienții au acces cu greu la investigațiile de înaltă performanță

Magazin

» Obiect misterios descoperit de Marina Regală Canadiană
» Horoscop
» Bancul zilei

Top