27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor acţiona începând de luni în zona şcolilor

9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor acţiona începând de luni în zona şcolilor

Peste 9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi vor patrula începând de luni în zona unităţilor de învăţământ, pentru măsuri de siguranţă a elevilor, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

„Începând de luni, 12 septembrie a.c., în zonele adiacente unităţilor de învăţământ vor acţiona zilnic peste 9.000 de poliţişti şi 1.000 de jandarmi, majoritatea având atribuţii pe linie de ordine publică şi siguranţă rutieră.Totodată, pe parcursul întregului an şcolar, poliţiştii şi pompierii vor participa, la fel ca şi în anii precedenţi, la module de prevenire a infracţionalităţii juvenile organizate de către unităţile de învăţământ.”, se arată într-un comunicat al MAI.

Reprezentanţii Ministerului de Interne susţin că detaşarea echipelor de patrulare s-a dispus după ce au fost făcute evaluări ale unităţilor şcolare, din punct de vedere al riscurilor, şi au fost realizate actualizări ale planurilor de pază.

„În anul şcolar precedent, poliţiştii, jandarmii şi pompierii au organizat constant cursuri de informare, prevenire şi de combatere a fenomenului criminogen în mediul şcolar, desfăşurând peste 23.000 de acţiuni pe linia prevenirii violenţelor, pentru combaterea absenteismului şcolar, precum şi pentru respectarea regulilor de circulaţie rutieră.”, se mai arată în comunicat.

Potrivit MAI, infracţionalitatea în zona adiacentă şcolilor a scăzut cu 11,5 % faţă de anul şcolar 2014/2015.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS