11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMâine va fi un Flash Move în centrul Craiovei

Mâine va fi un Flash Move în centrul Craiovei

Dansatorii de la Palatul Copiilor se pregătesc pentru FlashMove (foto: Facebook Mihai Milu)
Dansatorii de la Palatul Copiilor se pregătesc pentru FlashMove (foto: Facebook Mihai Milu)

Mâine, începând cu ora 10.00, va avea loc European Flash Move în mai multe orașe de pe continent, pentru a marca deschiderea oficială Săptămânii Europene a Sportului.
La Craiova, Flash Move-ul va fi în Piața „Mihai Viteazul”, iar alături de dansatorii de la Palatul Copiilor, organizatorii locali, Asocțiația Județeană Sportul Pentru Toți, invită trecătorii să li se alăture, să urmeze aceiași pași ca și dansatorii.
Comisia Europeană, prin Direcțiile de Sport din țară, va continua să dezvolte Săptămâna Europeană a Sportului, ediția a II-a urmând să se se desfășoare în perioada 10-17 septembrie. Anul trecut, la prima ediție, au participat în cele peste 7.000 de activități organizate în toate țările Uniunii Europene și alte 5 țări de pe continent mai bine de 5 milioane de persoane.
În comunitățile locale se vor organiza competiții la nivel comunitar la tenis, tir cu arcul, Mountain Bike, fitness-aerobic, volei, handbal, atletism, drumeție, ciclism, cros, înot, fotbal și șah, dar și la alte discipline sau sporturi de bază, la inițiativa locală, ideea principala fiind chiar descentralizarea, implicarea comunității.
Federația Română Sportul pentru Toți scontează pe prezența a peste 20.000 de participanți, pentru sprijinirea acestora anunțându-și disponibilitatea peste 1.000 de voluntari, toți cei prezenți la acțiuni, competiții, întreceri și alte forme de mișcare fizică specifice răspunzând astfel temei generale a campaniei, aceeași ca anul trecut #BeActive.

Așa arată dansul FlashMove de anul acesta:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS