10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCererea DNA de interzicere a dizolvării Carpatica Asig SA, respinsă. Decizia nu e definitivă

Cererea DNA de interzicere a dizolvării Carpatica Asig SA, respinsă. Decizia nu e definitivă

Un complet de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, marţi, solicitarea DNA de impunere a măsurii preventive de interdicţie a iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare privind SC Carpatica Asig SA, decizia nefiind definitivă, scrie Mediafax.
„A respins ca nefondată cererea PICCJ DNA secţia judiciară de luare a măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare şi lichidare faţă de inculpata SC Carpatica SA”, se arată în decizia instanţei. Hotărârea poate fi contestată în termen de 24 de ore tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii anticorupţie au solicitat marţi instanţei supreme impunerea măsurii preventive de interdicţie a iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare privind SC Carpatica Asig SA, după ce ASF a decis intrarea în insolvenţă a firmei, societatea fiind judecată într-o cauză instrumentată de DNA. „Prin sentinţa penală nr. 44/F din 08.03.2016 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatei SC Carpatica Asig SA la plata unei amenzi penale de 600.000 lei, precum şi difuzarea hotărârii de condamnare în mass media. Împotriva sentinţei menţionate, inculpata a declarat apel, cauza aflându-se în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În aceste condiţii, la data de 27 iulie 2016, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F) a decis, între altele, declanşarea procedurii de faliment şi lichidarea Societăţii Carpatica Asig SA prin procedura obişnuită de insolvenţă, emiterea solicitării pentru deschiderea procedurii falimentului Societăţii Carpatica Asig SA (urmând a fi sesizat judecătorul sindic din cadrul tribunalului competent)”, şi-au motivat procurorii anticorpţie solicitarea, într-un comunicat de presă.
În cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorii arată că situaţia apărută în urma deciziei luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) creează riscul lichidării şi radierii în termen scurt a inculpatei persoană juridică, astfel încât să aceasta nu mai poată fi trasă la răspundere penală, explică DNA.

Societatea a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, pentru infracţiuni de cumpărare de influenţă şi dare de mită, la data de 25 aprilie 2014, cauza în care este cercetată acum fiind în faza de apel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS