Două persoane au murit duminică într-un incident armat petrecut la Marsilia, în sudul Franței, victimele fiind tineri cu vârste în jur de 20 de ani, relatează cotidianul francez Le Figaro, citat de Agerpres.
Poliția locală a evocat o posibilă reglare de conturi între membrii unor bande rivale. Potrivit publicației La Provence, cei doi tineri se aflau într-un automobil care era urmărit de o altă mașină, înainte de a fi răpuși de gloanțe. Conform unei surse din rândul anchetatorilor francezi, cei doi tineri au fost împușcați de unul sau mai mulți atacatori, care au reușit să fugă. Parchetul a precizat că arma folosită în acest incident este un pistol-mitralieră Kalașnikov.