Federația Auto Moto din Muntenegru a transmis că menţine restricția de circulație pe magistrala M4.1, porțiunea Savnik – Zabljak, până la încheierea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere, fapt pentru care circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă, în intervalul orar 07.00 – 17.00, cu opriri temporare ale circulaţiei pentru intervale de 10 minute.
Dată fiind amploarea lucrărilor de refacere a infrastructurii rutiere pe întreg teritoriul Muntenegrului, este posibil să intervină modificări suplimentare de ultim moment ale restricțiilor de circulație. Ministerul Afacerilor Externe recomandă conducătorilor auto să circule precaut, cu viteză redusă şi să respecte semnalizările temporare.
Informații suplimentare pot fi obținute, permanent, 24 ore / 7 zile, de la Centrul Info Trafic, la numerele de telefon +382 19807, +382 20234999 și +382 63239987, iar cu privire la situaţia meteo de la http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ME-Montenegro.html.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Mariana BUTNARIU
Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.