12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTaxa de timbru, desființată de Guvern

Taxa de timbru, desființată de Guvern

Guvernul vrea să le facă viaţa mai uşoară românilor care stau acum la cozi pentru o sumedenie de taxe şi adeverinţe. Comisia de Tăiat Hârtii, platforma online pe care Guvernul a primit circa 3.000 de sugestii de simplificare a birocraţiei, a ajuns pe ultima sută de metri, iar Guvernul aduce primele schimbări. Eliberarea cazierului judiciar şi a cărţii de identitate vor fi scutite de taxa de timbru. De asemenea, copiile legalizate ale diferitelor acte vor fi înlocuite de o declaraţie pe propria răspundere, informează Digi24.

O ordonanţă de urgenţă îi scuteşte pe români de plata taxei de timbru atunci când cer eliberarea cărţii de identitate şi a cazierului judiciar. Au fost mulţi cei care s-au plâns de procedurile greoaie de obţinere a cazierului judiciar, dar şi că sunt puşi pe drumuri ca să-şi legalizeze diferite acte.

„O să aveți surprize uriaşe. Cazierele. Nu vor mai fi plimbaţi oamenii şi vor lua instituţiile una de la alta. Copia legalizată nu are nicio logică, să dăm bani notarului, să mergem cu aceeaşi copie la aceeaşi instituţie”, a explicat ministrul Fondurilor Europene la emisiunea 24 de minute.

Numai anul trecut, două milioane şi jumătate de caziere au fost eliberate de poliţie, iar celor care le-au cerut le-au trebuit ore bune ca să le obţină. Au primit documentele numai după ce au făcut drumuri la Poştă, pentru timbrul fiscal, apoi alte drumuri, pentru plata taxei de eliberare. Dacă până acum trebuia să mergeți inclusiv la CEC ca să achitaţi taxele extrajudiciare de timbru, în curând nu va mai fi nevoie să faceţi acest drum şi asta pentru că Guvernul a decis să simplifice întreaga procedură. Unde încă li se vor mai cere taxe de timbru, românii vor avea la dispoziţie mai multe variante. Taxele vor putea fi plătite în numerar, cu cardul sau online. Toate instituţiile vor trebui să accepte plăţile moderne până în 2018. Însă asta e doar o parte a problemei. Motivul pentru care oamenii sunt puşi pe drumuri este că sistemele informatice ale diferitelor instituţii NU comunică între ele.

Fiscul lucrează deja la modernizarea sistemului informatic, iar proiectul ar putea fi gata peste doi ani şi jumătate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS