11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNouă spectatori aflaţi la concertul Carla's Dreams de la Piatra Neamţ au avut nevoie de asistență medicală

Nouă spectatori aflaţi la concertul Carla’s Dreams de la Piatra Neamţ au avut nevoie de asistență medicală

Nouă persoane care asistau aseară la concertul Carla’s Dreams au avut nevoie de asistenţă medicală după ce li s-a făcut rău, dintre acestea patru fiind transportate la spital, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, informează Mediafax.

„Din cauza faptului că era un număr foarte mare de persoane într-un spaţiu foarte mic şi nu se mai putea asigura o eventuală evacuare în condiţii de siguranţă, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a dispus deplasarea la faţa locului a inspectorilor de prevenire pentru a efectua verificări suplimentare destinate siguranţei participanţilor. Din cauza apariţiei stărilor de leşin în rândul mai multor persoane, comandantul echipajului de pompieri aflat la faţa locului, plt.maj. Buţurcă Cătălin, împreună cu organizatorii au decis sistarea concertului. Echipajul de pompieri a colaborat foarte bine cu echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, condus de dr. Albu Dorice, fiind asistate nouă persoane, dintre care patru au fost transportate la spital”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, inspectorul şef a dispus evacuarea ordonată a persoanelor, acţiune în care au colaborat efectivele ISU, forţele de jandarmi aflate la faţa locului şi reprezentanţii firmei de pază.

Concertul trupei Carla’s Dreams de la Piatra Neamţ a fost oprit, vineri seara, după ce mai multe persoane s-au simţit rău din cauza temperaturii din mall.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS