8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn polițist aflat în timpul liber a intervenit și a prins un bărbat în timp ce sustrăgea bani de la un craiovean

Un polițist aflat în timpul liber a intervenit și a prins un bărbat în timp ce sustrăgea bani de la un craiovean

Agentul principal de poliție Floarea Alin, din cadrul Secției 5 Poliție, aflându-se în timpul liber, în zona „Schmidt”, a observat cum unui bărbat i-a fost sustrasă din portofel o sumă de bani, după care autorul s-a urcat într-un taxi pornind în direcția cartierului Craiovița Nouă.
Polițistul, deși se afla în timpul liber, a procedat la urmărirea autoturismului, solicitând totodată sprijinul unei patrule mobile din cadrul Secției 5 Poliție. Astfel, echipa de polțiști au oprit autoturismului, pe strada George Enescu, și l-au imobilizat pe suspect care a încercat să părăsească zona, fugind pe strada C-tin Brâncoveanu.
Cel în cauză a fost identificat în persoana lui V. Florin, de 38 de ani, din Craiova, asupra sa fiind găsită, cu ocazia controlului sumar efectuat de polițiști, suma de 200 de lei, bani pe care îi sustrăsese din buzunarul lui C. Marin, de 60 de ani, din Craiova.
Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat în totalitate și restituit persoanei vătămate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS