22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDosar penal in rem deschis în cazul morții fotbalistului Patrick Ekeng

Dosar penal in rem deschis în cazul morții fotbalistului Patrick Ekeng

Autoritatile au deschis dosar penal in rem in cazul mortii Patrick Ekeng (26 de ani), fotbalistul camerunez de la Dinamo care s-a prabusit vineri seara pe teren. Patrick Ekeng a intrat in stop cardio-respirator in timpul meciului Dinamo – Viitorul Constanta, la 7 minute dupa ce intrase pe teren. Medicii au incercat zeci de minute sa il resusciteze, insa exista controverse in privinta modului in care s-a intervenit. „In primele minute nu i s-au dat interventiile necesare in astfel de cazuri. Salvarea a venit dupa 3 minute, a scos o targa si n-am vazut nicio masca pentru a i se pune pe fata”, a declarat vineri seara Cornel Dinu, administratorul lui Dinamo, la Dolce Sport. Ofiterii Serviciului Omoruri din Politia Capitalei investigheaza conditiile in care a murit fotbalistul, sambata fiind chemate la audieri mai multe persoane, anunta Digi 24. Urmeaza sa fie audiati medicul de pe ambulanta privata, soferul ambulantei, staff-ul medical al echipei si alti reprezentantii ai clubului. Politistii vor stabili de ce ambulanta a intrat abia dupa trei minute pe teren pentru a incepe manevrele de resuscitare. Martorii spun ca ambulanta nu ar fi fost dotata cu defibrilator.Potrivit DigiSport, doctorul care ar fi trebuit sa fie in ambulanta s-ar fi aflat in tribune. De altfel, medicul echipei Dinamo spune ca el a fost cel care a incercat sa-l resusciteze pe fotbalist. Patrick Ekeng avea 26 de ani si era la primul sezon la Dinamo. Era casatorit si avea o fetita de doi ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS