22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateANM: Temperaturile ajung până 30 de grade Celsius în zona de sud a țării

ANM: Temperaturile ajung până 30 de grade Celsius în zona de sud a țării

Temperaturile vor urca până la 30 de grade Celsius în mai multe regiuni din România, iar luni temepraturile vor fi specifice mijlocului verii, a declarat meteorologul Maria Tomescu pentru MEDIAFAX.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), duminică, maxima zilei va fi de 30 de grade, iar cel mai cald va fi în zona de sud a României.

„Cele mia ridicate valori se vor întălni în Lunca Dunării, însă în tot sudul ţării va fi foarte cald, temperaturi de altfel specifice pentru mijlocul verii”, a precizat Maria Tomescu. De asemenea, ziua de luni va fi cea mai călduroasă de până acum, iar maxima zilei va ajunge chiar şi la 32 de grade Celsius. „Vremea va deveni instabilă spre seară, atunci când în nordul ţării e foarte posibil să plouă, în zona menţionată vom avea şi descărcări electrice, genul acela de ploaie torenţială specifică lunilor de vară”, a mai informat meteorologul Maria Tomescu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS