21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘapte avalanșe în Bucegi

Șapte avalanșe în Bucegi

Cel puțin șapte avalanșe s-au produs, în această dimineață în masivul Bucegi, gradul de risc în ceea ce privește producerea de noi avalanșe menținându-se ridicat, anunță Mediafax. Potrivit salvamontiștilor, în ultimele zile a nins abundent, iar stratul proaspăt depus este instabil. Zăpada măsoară, în acest moment, aproape un metru. Salvamontiștii precizeăză că toate traseele care leagă stațiunea Bușteni de platoul Bucegilor sunt închise. „De dimineața până acum, s-au produs șapte avalanșe, pe traseul Jepii Mici. Au fost una după alta. De altfel, pe toate văile din masivul Bucegi, zăpada o ia la vale. Și pe Jepii Mari, de exemplu. Din fericire, nu era nimeni pe traseu” a declarat , Gheorghe Haiduc, șeful Salvamont Bușteni. Salvamontiștii atrag atenția ca riscul de producere a avalanșelor este extrem de mare și ii sfătuiesc pe turiști să nu se aventureze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS