8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConcluziile consiliului JAI după atentatele de la Bruxelles

Concluziile consiliului JAI după atentatele de la Bruxelles

Ministrul Justiției, Raluca Prună, și ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, au participat la Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne (JAI), convocată ca urmare a atacurilor care au avut loc în această săptămână, la Bruxelles.

În deschiderea reuniunii, miniștrii europeni pentru securitate și justiție au transmis condoleanțe victimelor atacurilor teroriste de marți, 22 martie 2016, și un mesaj de sprijin și solidaritate cu Belgia și poporul belgian, considerând aceste atentate ca fiind un atac împotriva societății democrate.

Membrii consiliului JAI au adoptat o Declarație comună pentru urgentarea măsurilor de completare și implementare rapidă a legislației privind combaterea terorismului, printre care intensificarea schimbului de informații și a colaborării între structurile naționale și agențiile internaționale specializate în combaterea terorismului, controlul achiziției și posesiei de arme, consolidarea de urgență a interoperabilității bazelor de date europene și internaționale și dezvoltarea unui parteneriat pentru combaterea terorismului între UE și statele din Nordul Africii, Orientul Mijlociu și Balcanii de Vest.

Ca o primă măsură urgentă, s-a decis ca investigarea rețelelor implicate în atentatele de la Bruxelles și Paris și a altor rețele similare să se facă prin eforturi naționale comune ale agențiilor specializate din statele membre. O echipă comună formată din experți naționali va fi înființată în cadrul Centrului European pentru Combaterea Terorismului din cadrul Europol pentru a investiga dimensiunile europene și internaționale ale amenințărilor teroriste curente și pentru a monitoriza amenințările din partea luptătorilor străini, fluxurile de finanțare a terorismului și traficului de armament, precum și propaganda online.

Un rol cheie în luptă împotriva terorismului îl vor juca unitățile de informații privind pasagerii, o directivă prin care să fie asigurată interoperabilitatea acestora urmând să fie adoptată în săptămânile următoare.

Reuniunea Consiliului extraordinar Justiție și Afaceri Interne a fost convocată de către Președinția olandeză a Consiliului UE.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS