15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateManagerul Tarom, Edouard Heinzmann, suspendat din funcție. Schimbările nu vor afecta zborurile

Managerul Tarom, Edouard Heinzmann, suspendat din funcție. Schimbările nu vor afecta zborurile

 

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunțat vineri că administratorii Tarom au decis să-l suspende din funcţie, de la 22 martie, pe directorul general al companiei, Edouard Heinzmann, din cauza unor deficiențe de management, potrivit B1.ro.

”Când a început analiza și au fost prezentate deficiențele de management pe care Consiliul de administrație le-a constatat în sarcina actualului director general, acesta a înțeles să părăsească sala și nu a vrut să discute aceste aspecte, speculând cumva faptul că nu va mai fi cvorum pentru a se putea lua o decizie.
Eu îmi exprim dezaprobarea pentru lipsa de interes și de responsabilitate cu privire la activitatea companiei. Este un lucru care nu este permis în niciun domeniu, cu atât mai mult în cel al aviației. Este drept că acest lucru nu are nicio influență în acest moment asupra siguranței circulației, ceilalți directori se află pe poziții și își continuă activitatea. Dar această lipsă de asumare a responsabilității, de a discuta despre niște deficiențe de management, constatate în mod clar de mai multe organe care le-au investigat, nu mi se pare în regulă”, a declarat ministrul, potrivit Bi.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS