Ieri, în jurul orei 19.00, C. Vasile, în vârstă de 27 de ani, din com. Costeşti, a condus un autoturism pe str. Căpitan Maldăr, pe raza oraşului Horezu, iar la km 0+15 m a lovit, cu partea faţă a autoturismului, pe P. A., de 12 ani, care s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure. Din accident, a rezultat rănirea uşoară a fetiței, care a fost transportată la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism genunchi stâng. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Tot ieri, în jurul orei 19.00, P. Marian, în vârstă de 36 de ani, din mun. Bucureşti a condus un autoturism pe D.N.67 – Mihăeşti, iar la km 185 pe fondul oboselii la volan a pătruns pe sensul opus intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă de J. Ion. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto P. Marian, diagnosticat cu fractură umăr şi TCC acut minor. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.