16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolj: Prinşi băuţi la volan

Dolj: Prinşi băuţi la volan

Azi noapte, pe strada Republicii din Segarcea, a fost depistat P. Ionuţ, de 25 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat. P. Ionuţ a fost condus de polițiști la spitalul Segarcea unde i s-au prelevat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale. Ieri după amiază, pe DN 54 A, în localitatea Dăbuleni, a fost depistat în trafic F. Anthony, de 38 de ani, cetăţean britanic, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică de 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la UPU Craiova unde, în prezența unui traducător autorizat, i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Astfel, în cauză a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile legale. Azi noapte, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe F. Marius, de 36 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, proprietate personală, pe bld. Oltenia, având o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la UPU Craiova unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, polițiștii întocmind în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS