14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTaximetriști numai cu cazierul curat

Taximetriști numai cu cazierul curat

Guvernul îi obligă pe taximetriști să prezinte certificatul  de cazier judiciar la angajare (Foto: GdS)
Guvernul îi obligă pe taximetriști să prezinte certificatul
de cazier judiciar la angajare (Foto: GdS)

Persoanele care au cazierul judiciar „pătat“ cu anumite infracțiuni, cum ar fi furtul sau uciderea din culpă, nu se mai pot angaja ca taximetriști, se arată într-o ordonanță prin care guvernul a modificat Legea privind transportul în regim de taxi.

Guvernul României a modificat, săptămâna trecută, prin Ordonanță, Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi. Taximetriștii sunt obligați să aducă certificatul de cazier judiciar atunci când se angajează la un operator.
Această ordonanță modifică atât condițiile pentru practicarea taximetriei, cât și cele pentru obținerea atestatului de pregătire profesională. Potrivit Legii privind transportul în regim de taxi, pentru a putea fi taximetrist, un șofer trebuie să aibă permis categoria B de cel puțin trei ani sau permis categoria C valabil de cel puțin doi ani, un certificat de atestare a pregătirii profesionale valabil și să fie apt medical și psihologic. De asemenea, trebuie să facă dovada că are o mașină în proprietate sau că este angajatul operatorului care deține taxiul pe care îl conduce. Ordonanța emisă săptămâna trecută de guvern introduce o nouă condiție: să nu aibă o serie de infracțiuni în certificatul de cazier judiciar.
Este vorba de infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice (de exemplu, ucidere din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului), traficul şi consumul de droguri, omorul, vătămarea corporală ori loviri cauzatoare de moarte. De asemenea, în cazierul judiciar al taximetriștilor nu trebuie să apară condamnări pentru lipsire de libertate, amenințare, șantaj, trafic de persoane ori furt, tâlhărie sau fraude informatice. Condiția cazierului curat este menținută și pentru obținerea atestatului de pregătire profesională.
Atât guvernul, cât și reprezentanții taximetriștilor susțin că această modificare privește, în primul rând, siguranța cetățenilor.
„Privitor la cazierul judiciar, proiectul introduce condiția ca practicanții profesiei de taximetrist să nu aibă anumite mențiuni în cazierul judiciar, fapt ce vine în sensul asigurării siguranței cetățeanului și a practicării profesiei în mod onorabil și legal“, se arată în nota de fundamentare a ordonanței emise de guvern.
La rândul lui, Nistor Duval, preşedintele Camerei Naţionale a Taximetriştilor Dolj, a precizat pentru GdS că această modificare a legii este un lucru bun, „pentru siguranța cetățeanului“.

Taximetriști cu probleme

În ultimii ani, mai mulți taximetriști craioveni au avut probleme cu legea, unii fiind deja condamnați definitiv.
În aprilie 2014, un taximetrist de 30 de ani a lovit mortal o femeie de 70 de ani pe bulevardul Dacia, apoi a fugit de la locul accidentului. În februarie, anul trecut, bărbatul a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă.
De asemenea, în noiembrie 2015, alt taximetrist a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru ucidere din culpă. Este vorba de un bărbat de 45 de ani, din localitatea Gângiova, acuzat că, în aprilie 2010, a lovit și ucis un bărbat care traversa strada Carol I pe trecerea de pietoni.
Acesta se angajase ca taximetrist în Craiova deși în 2006 a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune. În mai 2011 a fost condamnat din nou la trei ani și șase luni de închisoare într-un dosar de furt calificat. Cei doi condamnați ar fi putut să se angajeze din nou ca taximetriști fără probleme, pentru că legea nu îi obliga să prezinte și cazierul judiciar.
Mai trebuie amintit cazul unui tânăr din localitatea Călimăneşti, care, în mai 2007, a reuşit să se angajeze ca taximetrist în Craiova chiar dacă nu avea… permis de conducere. Acesta se angajase folosind niște copii de pe cartea de identitate, de pe permisul şi atestatul de pregătire profesională ale colegului său de cameră. Oamenii legii au stabilit că bărbatul a lipit poza sa pe documentele colegului de cameră, apoi le-a copiat la xerox. Bărbatul a fost acuzat de uz de fals şi conducere fără permis, însă a scăpat cu o amendă administrativă de 900 de lei.
În decembrie 2013, un taximetrist din Craiova a fost amendat cu 200 de lei pentru proferarea de injurii şi expresii jignitoare în public, după ce a înjurat un șofer, l-a blocat în trafic și i-a lovit mașina. Amenzile administrative și cele contravenționale nu apar în certificatul de cazier judiciar. În schimb, sunt contorizate în cazierul de conduită profesională al taximetriștilor.
Potrivit Legii nr. 290/2004, în certificatul de cazier judiciar se înscriu sancțiunile penale din hotărârile judecătorești rămase definitive.

Cazierul de conduită profesională

Atât de la Primăria Craiova, cât și de la Camera Naţională a Taximetriştilor Dolj, operatorii de taxi pot cere cazierul de conduită profesională al unui taximetrist. În HCL nr. 28/2008 sunt menționate documentele care atestă pregătirea profesională, abaterile de la conduita profesională, sancţiunile primite, contractele de muncă încheiate şi închise, plecarea unui taximetrist de la un operator la altul, dar și valabilitatea atestatului profesional. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS