13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVâlcea: Trei accidente rutiere din cauza vitezei

Vâlcea: Trei accidente rutiere din cauza vitezei

Poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi cu privire la producerea a trei accidente rutiere la sfârșitul acestei săptămâni, pe fondul vitezei de deplasare neadaptate la condiţiile de drum.

Astfel, vineri seară, în jurul orei 23.00, G. Ion, de 26 de ani, din  municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autoturism pe Calea Bucureşti – Rm. Vâlcea, iar la un moment dat pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, la ieşirea dintr-o curbă spre stânga, a pierdut controlul direcţiei, a lovit un panou publicitar, fiind proiectat în afara părţii carosabile.

În urma evenimentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, fiind diagnosticat cu TCC minor, contuzie cot şi genunchi stâng.

Ieri, în jurul orei 09.20, A. Ileana, de 24 de ani, în timp ce conducea un autovehicul D.N.67B Suteşti, la km. 112 + 500 m, la ieşirea dintr-o curbă la dreapta, pe fondul vitezei de deplasare neadaptate la condiţiile de drum, a intrat în derapaj şi a pătruns pe contrasens,  intrând în coliziune cu un autovehicul, condus de B. Ion, de 72 ani.

În urma impactului, trei persoane au suferit vătămări corporale:

Este vorba de bărbatul de 72 de ani, diagnosticat cu traumatism stern lombo-sacrat şi traumatism ambii genunchi, femeia de 24 de ani, diagnosticată cu traumatism stern şi bazin și o altă femeie de 54 de ani, diagnosticată cu traumatism toracic, umăr drept şi sold drept.

Noaptea trecută, în jurul orei 02.30, D. Nicolae, de 21 de ani, din com. Copăceni, a condus o autoutilitară, pe raza localităţii Copăceni, pe DJ 676 A, km 24 + 20 m, iar  pe fondul neadaptării vitezei la pătrunderea în intersecţie, a pierdut controlul volanului, a intrat într-un gard din lemn, distrugându-l pe o porţiune de aproximativ 5 m, după care a lovit frontal un imobil nelocuit.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a lui C. Nicolae, pasager, diagnosticat prezumtiv cu plagă regiunea latero-cervicală stânga, TCF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS