11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAE: Indonezia a eliminat vizele de scurtă şedere pentru turiştii români

MAE: Indonezia a eliminat vizele de scurtă şedere pentru turiştii români

Indonezia a decis ca, începând cu luna octombrie 2015, cetăţenii români să nu mai aibă nevoie de viză de scurtă şedere pentru a călători în scop turistic în Indonezia. Anunţul a fost făcut joi de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Indonezia, Retno L.P. Marsudi, în cadrul unei întrevederi cu omologul român, Bogdan Aurescu, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.
Cei doi miniştri au semnat şi Acordul pentru scutire de vize pentru posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, potrivit unui comunicat al MAE. Totodată, demnitarii au abordat teme privind cooperarea bilaterală, având ca principal obiectiv dinamizarea contactelor politice şi a cooperării economice dintre cele două state.
În acelaşi context, şeful diplomaţiei române a salutat aniversarea a 70 de ani de la declararea independenţei Republicii Indonezia, împlinirea a 65 de ani de la recunoaşterea independenţei Indoneziei de către România şi a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale la nivel de ambasadă.

Miniştrii au evidenţiat şi necesitatea consolidării relaţiilor economice, pentru a menţine ritmul de creştere a schimburilor economice şi pentru a încuraja investiţiile indoneziene în România, dar şi pe cele româneşti în Republica Indonezia, care este o poartă către viitoarea Comunitate Economică ASEAN.

MAE precizează că, în cursul discuţiilor, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat iniţiativa României, susţinută de Spania, privind crearea unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului, iniţiativă primită cu interes de omologul indonezian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS