12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatul a aprobat reexaminarea Codului fiscal

Senatul a aprobat reexaminarea Codului fiscal

Cererea de reexaminare a proiectului Codului fiscal, transmisă Parlamentului de către șeful statului Klaus Iohannis, a fost adoptată de Senat în prima ședință de plen a celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an, scrie Agerpres.

În favoarea solicitării președintelui s-au exprimat 130 de senatori, în timp ce „împotrivă” au fost înregistrate patru voturi și o abținere.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat a avizat, luni, favorabil cererea de reexaminare a Codului Fiscal, cu amendamentele convenite de liderii partidelor politice. Raportul Comisiei de specialitate a fost aprobat de plen cu 130 de voturi ‘pentru’, cinci ‘împotrivă’ și o abținere. Amendamentele vizează reducerea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 și la 19% de la 1 ianuarie 2017. În plus, eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți se amână tot pentru 1 ianuarie 2017. În schimb, rămâne în vigoare eliminarea taxei pe construcțiile speciale pentru investițiile în agricultură începând cu 1 ianuarie 2016. În privința impozitului pe dividende, reducerea de la 16% la 5% va intra în vigoare tot de la 1 ianuarie 2017.
Președintele Klaus Iohannis a transmis Senatului, în luna iulie, cererea de reexaminare a Legii privind Codul fiscal, subliniind că „legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ”, motiv pentru care „în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate. Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu și-o mai poate permite, dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni. (…) Bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă”, afirmă Iohannis în cererea de reexaminare.

Proiectul Codului fiscal are un caracter organic, iar Senatul l-a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată. Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, cu rol decizional.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS