Sub titlul de mai sus, fostul premier francez Dominique de Villepin face – în prestigiosul cotidian de profil economic „Les Echos”- o pertinentă analiză a recentului crach produs la bursă de la Shanghai, cu impactul dramatic pe care l-a avut asupra pieţelor financiare din majoritatea capitalelor lumii. El este considerat de autor drept un moment exploziv al unei crize pe care, de mai bine de 40 de ani, o traversează nu doar economia Chinei, ci întreaga economie mondială. Soluţia, spune fostul premier Villepin, diplomat şi specialist în probleme economice, „trece printr-o reformă a instanţelor mondiale de reglementare şi printr-o mai intensă cooperare între Europa, Asia şi Africa”. Criza din 2008, apreciază Villepin, se perpetuează deoarece cauzele ei „nu au fost tratate”.
Da, spune Dominique de Villepin, în opinia mea, China alunecă spre criză. Dar să nu comitem o eroare. „Crahul de la bursă din Shanghai nu este al Chinei, ci al nostru, al tuturor, un moment exploziv al crizei care roade, fără sfârşit, economia mondială. Iar cronologia ne confirmă aceste lucru, urmărind crizele ce au loc, începând de prin 1973, la fiecare aproximativ 7 ani, în Europa, America , iar acum, iată, şi în China. De fiecare dată, constată Villepin, seismul este tot mai profund, se extinde şi adiţionează sechelele tuturor crizelor anterioare: dezindustrializarea Europei, deflaţia japoneză, depăşirea de către America a unor limite ale datoriei şi ale fabricării banilor. Criza mondială se manifestă prin noi simptome – bule de tot felul, recurgerea excesivă la îndatorare, financiarizarea economiilor. Dereglarea financiară nu a fost sub nici o formă îndiguită. Criza mondială, după cum se vede, se transmite ţărilor furnizoare de materii prime, antrenând instabilitate politică şi economică.
Criza din 2008 se perpetuează
Oprindu-se asupra crizei din 2008, Villepin susţine că, de fapt, ea „se perpetuează, întrucât cauzele ei nu au fost tratate…Ea este înainte de toate o criză a dezechilibrului mondializării, datorat în mare parte hegemoniei oscilante a economiei americane”. În această lume dezechilibrată, explică autorul, au apărut nişte „plafoane”, practic nişte obstacole în calea puterilor în ascensiune. Au luat sfârşit, în 1973, cei „30 de ani glorioşi ai Europei”, s-a produs declinul Japoniei începând din 1990, iar acum, China. Lucrurile au evoluat în acest mod, graţie controlului exercitat de instituţiile şi normele internaţionale, hegemoniei dolarului, notaţiilor financiare, auditului sau universului numeric. Că să nu mai amintim de FMI, porta-voce a Occidentului de unde, reaminteşte Villepin, chinezii au fost rejectaţi de la poziţii cheie în urmă timidei reforme din 2010. Ceea ce însă apare că o noutate, subliniază Villepin, este faptul că China, o ţară-gigant, este sigură pe destinul său, dispunând de o zonă de influenţă economică naturală în Asia, dispune de mijloace pentru a refuza dezechilibrele, fie şi cu preţul unei confruntări cu Statele Unite şi al divizării economiei mondiale în două blocuri antagoniste
Ce este urgent?
Fostul premier francez consideră ca extrem de urgentă soluţionarea dezechilibrelor în avantajul unităţii, stabilităţii şi al prosperităţii, prin noi instrumente de reglementare. O reformă a FMI, subliniază Villepin, „trebuie să promoveze un sistem monetar mondial întemeiat pe pe un echilibru reprezentativ al marilor monede ale lumii, aşa cum dorea în anii ‘6o generalul de Gaulle”. Mai departe: O reformă a notaţiei financiare care să grupeze agenţiile naţionale şi regionale, sub supravegherea coordonată a instituţiilor cu rol de regulatori, ar favoriza apariţia unor actori şi criterii naţionale şi regionale, ceea ce ar permite luarea într-o mai mare măsură în considerare a specificităţilor diverselor ţări şi ar pune capăt unui paradox în care economiile cele mai îndatorate pot dicta unde să meargă banii economiilor creditoare. Între urgenţe, Villepin menţionează necesitatea cooperării pe proiecte structurante în ţările cu capacităţi reduse de dezvoltare, ceea ce ar permite o mai înaltă rată de creştere economică şi o mai mare interconexiune a economiilor. Aici, Villepin dă exemplul Noului drum al mătăsii, idee lansată de preşedintele chinez Xi Jinping, ce vizează instalarea unui pod de legătură între Europa şi Asia, sau ideea unei legături construite în cadrul unui parteneriat eurafrican.
Un guvern economic mondial?
După această îndelungată şi fără sfârşit criză, Villepin consideră că lumea ar trebui să se doteze cu un guvern economic mondial, promotor al interesului general şi care să-şi asume rolul de a reglementa dezechilibrele, având legitimitate din partea ONU şi punându-se, totodată, capăt existenţei unor „cluburi” de circumstanţă sau de conivenţă, cum ar fi G7 sau chiar G20. Noi, europenii, subliniază fostul premier francez, deţinem cheia viitorului. Noi suntem cei care putem opri confruntările, dând dovadă de independenţă dar şi de dorinţa de cooperare echilibrată. Pentru asta sunt necesare şi posibile iniţiative concrete. De pildă, spune Villepin, poate fi lansată o iniţiativă privind utilizarea fondului Juncker de 315 miliarde de euro în ţări terţe, în cadrul cooperării în vederea realizării Drumului mătăsii în direcţia Africii. Autorul sugerează de asemenea promovarea unor serioase reglementări şi o cooperare exemplară în sectoare cheie cum ar fi finanţele-asigurări, bănci, pieţe bursiere – cu implicarea atât a puterilor publice cât şi a actorilor privaţi. Villepin consideră necesară -în cadrul unei alte iniţiative europene – „reunirea capitalelor decisive ale parteneriatului eurasiatic (Paris, Berlin, Moscova şi Beijing) într-un dialog privind stabilitatea politică şi economică. Doar prin iniţiative, conchide Villepin, Europa îşi poate regăsi vocaţia ce o merită în lume.
