20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO interpretare mai exactă a poziţiei FMI faţă de datoria Greciei

O interpretare mai exactă a poziţiei FMI faţă de datoria Greciei

Datoria Greciei este ” totalmente neviabilă„, relevă un raport al FMI, motiv pentru care Fondul consideră necesar ca europenii facă ceva mai mult decât au făcut până acum legat de criza datoriei acestei ţări. Raportul respectiv conţine, de fapt, sugestia FMI de a fi întreprinse măsuri vizând o „uşurare a condiţiilor de rambursare a datoriei elene”. Franţa, prin ministrul ei de Finanţe, a precizat de la început s-a situat pe o poziţie similară celei a FMI.

Zona euro trebuie „ meargă ceva mai departe” decât s-a prevăzut pentru uşurarea condiţiilor de rambursare a creditelor Greciei, putând fi chiar nevoită -i anuleze o parte din datorii” – se arată într-un raport al FMI întocmit înaintea semnării acordului de la Bruxelles vizând reluarea finanţării Greciei. Franţa a reacţionat imediat , miercuri, şi într-o declaraţie făcută la postul de televiziune BFM TV, ministrul de Finanţe, Michel Sapin, a anunţat ca ţara sa se situează pe aceeaşi poziţie cu FMI. „Noi am spus încă de la început acelaşi lucru…Noi spunem Grecia trebuie facă un efort, iar europenii trebuie le mai dea bani, dar cu garanţii vor fi bine utilizaţi. Bineînţelesva trebui vorbim şi despre valoarea datoriei. Aceste elemente se regăsesc în acordul semnat la Bruxelles dar FMI nu spunea trebuie suprimată datoria„, , a precizat ministrul francez de Finanţe.

O interpretare corectă a raportului FMI

Datoria Greciei nu poate deveni viabilă decât prin măsuri de uşurare a modalităţii de rambursare, măsuri ce merg mai departe decât a conceput Europa până acum, se spune în raportul FMI remis sâmbătă trecută autorităţilor europene, înaintea realizării compromisului cu Tsipras. Pre-acordul respectiv prevedea un nou ajutor pentru Grecia în valoare de 82-86miliarde de euro, condiţionat de adoptarea rapidă de către Atena a unor reforme, dar, sublinia Sapin la BFM TV, „nu există decât o aluzie rapidă la o posibilă uşurare a condiţiilor de rambursare a datoriei elene”. În raportul sau, FMI consideră totuşi datoria greacă „este totalmente neviabilăşi prognozează în următorii doi ani ea se va apropia de 200% din PIB (faţă de 175% în prezent).

Ce măsuri de „uşurare” a returnării datoriei are în vedere FMI?

În contextul actual, Fondul consideră Europa nu are altă soluţie decât uşureze condiţiile de rambursare a datoriei, opţiune combătută cu vehemenţă de Germania, dar fără de care, a avertizat FMI, va refuza participe la acordarea de asistenţă financiară Greciei. În raportul său, Fondul supune europenilor trei opţiuni.

Prima constă în extinderea de la 10 la 30 de ani a termenului de graţie, timp în care Grecia nu va avea de rambursat datorii europenilor.

Cea de a două opţiune constă în „transferuri anuale” de fonduri către Grecia, iar cea de a treia ar fi , în extremis, „ştergerea pur şi simplu a datoriei”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS