17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRemus Truică, pus sub control judiciar în dosarul creditelor ilegale de la BRD

Remus Truică, pus sub control judiciar în dosarul creditelor ilegale de la BRD

Omul de afaceri Remus Truică a fost pus sub control judiciar de procurorii DIICOT în dosarul creditelor ilegale luate de la BRD.
În acest dosar, el este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, instigare la înşelăciune, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, potrivit stirileprotv.ro.

Remus Truică a fost chemat marţi la sediul DIICOT, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile. La ieşirea de la audieri, Remus Truică a declarat că a avut un credit, „care a fost însă rezolvat”. Avocatul sau a cerut un termen pentru studierea dosarului, Truică urmând să fie audiat din nou la începutul lunii iunie.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au pus sechestru asigurător pe averea lui Truică, respectiv conturi bancare, terenuri şi imobile, inclusiv casă din Snagov, până la concurenţă sumei de 35 milioane euro, prejudiciul reţinut în sarcina acestuia.

Din primele cercetări rezultă că Remus Truică ar fi fost beneficiarul unor credite de zeci de milioane de euro luate de la o sucursala a BRD. Creditele au fost luate fraudulos, prin interpuşi, persoane fizice sau firme, aflate sub controlul direct al lui Truică, banii fiind ulterior depuşi în conturi din străinătate. Aceste conturi erau controlate fie de Remus Truică, fie de şoferul sau, Cristian Aparaschivei.

Săptămâna trecută, procurorii i-au pus sub acuzare pe Adrian Sârbu şi Sorin Roşca Stănescu, pentru înşelăciune şi spălare de bani, după ce au luat credite de la o sucursala a BRD fără a mai înapoia banii. Prejudiciul reţinut în sarcina lui Adrian Sârbu este de 4 milioane de dolari, iar în cazul lui Sorin Roşca Stănescu prejudiciul este de 3 milioane de euro.

Tot în acest dosar apare şi numele Elenei Udrea, în legătură cu un credit de 3 milioane euro luat de la BRD, însă cauza a fost declinată la DNA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS