24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAustralia: Cinci oameni au murit în inundațiile din statul Queensland

Australia: Cinci oameni au murit în inundațiile din statul Queensland

Cinci persoane au murit în Queensland din cauza precipitațiilor care au cuprins statul din nord-estul Australiei, a anunțat Anastasia Palaszczuk, șeful executivului din statul australian, descriind fenomenul drept ‘un potop excepțional’, relatează AFP.

Conform poliției australiene, patru dintre victime au murit vineri după-amiază în două mașini aflate pe același pod de la Caboolture, la 44 de km nord de Brisbane, conform agerpres.ro

În prima mașină un bărbat de 74 de ani, o femeie de 39 de ani și un copil de cinci ani și-au pierdut viața, iar în cel de-al doilea autovehicul șoferul în vârstă de 49 de ani a murit. Două persoane au fost salvate de poliție din cel de-al doilea autoturism.

Cea de-a cincea victimă este un bărbat în vârstă de 75 de ani, care a murit în apropiere de Burpengary, localitate aflată la 35 de km de Brisbane. Poliția a reușit să salveze în aceeași zonă o femeie, în vârstă de 68 de ani, care se ținea de un copac.

Ministrul de interne și al situațiilor de urgență din statul Queensland, Jo-Ann Miler, a declarat că autoritățile au primit peste 4.000 de apeluri de urgență vineri după-amiază, fiind desfășurate peste 60 de operațiuni de salvare.

Sud-estul statului Queensland a fost cuprins vineri de o puternică furtună, premierul acestui stat anunțând o cantitate uriașă de precipitații, respectiv 277 mm în mai puțin de trei ore, iar în unele zone depășind chiar 350 de mm. Media precipitațiilor pentru luna mai în Brisbane este 74 de mm, scrie theguardian.com.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS